CORNUT


Hei, felicitări, te uiţi la un tricou unicat, pictat manual, tribut pentru natură şi tradiţie, din fibre naturale, parte din colecţia MascaDor.

Te-ai decis? Trebuie să mai ştii ceva, te rog ia în considerare faptul că fiecare tricou este unic şi mici modificări de design pot apărea în procesul de pictură manuală, modificări care îl fac unic, al tău şi doar al tău!

Ce este MascaDor?

MascaDor este un proiect tribut adus tradiţiei, o punte între trecut şi prezent.

Măștile tradiționale românești reprezintă animale reale sau fantastice, personaje din lumea cotidiană sau imaginară. Printre cele mai cunoscute măști populare se numără cele specifice tradițiilor de iarnă: capra, ursul, cerbul. Masca se folosește în diverse obiceiuri încă din vremuri imemoriale, mai ales în practicile carnavalești. Dincolo de faptul că măștile sunt obiecte care trezesc atât râsul, cât și frica, ele reprezintă o lume arhaică, ale cărei rădăcini se află în gândirea tradițională. Masca poate însemna numai acoperirea capului său purtarea unui costum întreg, dar asta depinde de amploarea și semnificația momentului.

Vei purta o piesă vestimentară personalizată, din bumbac organic!

Ce este şi de ce bumbac organic certificat GOTS?

Cel mai important standard independent de certificare este GOTS (Global Organic Textile Standard), care urmărește traseul compozițiilor textile și se asigură că sunt cultivate șii procesate într-un mod echitabil și sustenabil.

Bumbacul organic este o fibră hipoalergenică moale la atingere, menţine pielea uscată, deoarece absoarbe umezeala şi susţine căldura corpului. Nu generează electricitate statică spre deosebire de fibrele sintetice.

Lipsit de toxine este ideal pentru pielea sensibilă sau chiar pentru persoanele cu piele atopică.

Un alt avantaj constituie întreţinerea simplă, este uşor de spălat şi nu are nevoie, de obicei, de călcat.

Din grijă pentru tine şi natură.

340 RON

Tricou din bumbac organic premium, spălat -vegan 100%, certificat GOTS, 220 de grame.

Croi relaxed fit, unisex.

Cum afli ce mărime porți:măsoară un tricou care iți vine perfect, apoi compara cu dimensiunile din tabelul nostru şi alege mărimea cea mai apropiată de măsurătorile tale.

Măsurătorile sunt făcute pe o singură parte, în zonele indicate în imaginea ataşată şi sunt exprimate în centimetri.

*Toleranta maximă a dimensiunilor este de +/- 5%.